BUCATELE LOCULUI CE MANCAM DIN ORAS

Papanasi prajiti, cu branza de vaci, dulceata si smantana.

Cum se fac papanasii ???  Reteta de papanasi prajiti este una dintre retetele mele preferate. Adesea am comandat la diferite restaurante papanasi prajiti cu dulceata si smantana, dar parca niciodata nu erau asa cum trebuie sa fie. Uneori branza lipsea cu desavarsire sau alteori era intr-o cantitate atat de mica incat aveam impresia ca mananc niste gogosi simple.

Eu o consider ca fiind cea mai buna reteta de papanasi prajiti, as putea spune chiar ca e o reteta originala de papanasi pentru ca ies foarte pufosi si buni de fiecare data.

Mai jos va insir ingredientele cu gramaje cu tot.

Ingrediente

Aluat pentru 6 papanasi:
  • 500 g branza dulce de vaci
  • 300 g faina
  • 30 g zahar vanilat
  • 2 oua
  • 1 lingurita esenta de portocala
  • 1 lingurita rasa bicarbonat de sodiu
  • coaja de la o lamaie
  • un praf sare

Decor:

  • 200 g smantana
  • 150 g dulceata ( eu folosesc dulceata de afine sau fructe de padure)

Pentru inceput, pune branza de vaci intr-un bol mai mare. Eu am folosit branza de vaci grasa, foarte bine scursa de zer. Este foarte important ca branza sa fie foarte bine scursa. In caz contrar vom pune multa faina si astfel vom obtine papanasi mai duri.

Peste branza adauga ouale, sare pentru gust, esenta de portocale sau alta esenta dupa preferinta, zaharul vanilat, coaja rasa de lamaie si bicarbonatul de sodiu.

Amesteca foarte bine totul.

Daca nu te afli in tara si nu ai de unde sa cumperi branza dulce de vaci, poti face papanasi cu branza ricotta. Inainte de a folosi branza ricotta, trebuie sa o lasi la scurs.

Dupa ce ai amestecat foarte bine toate ingredientele, adauga faina putin cate putin, continuand sa amesteci.

Amesteca cu mana. Nu pune mai mult de 300 g faina. Aluatul pentru papanasi va fi oricum foarte lipicios dar nu este nicio problema.

Lasa aluatul sa se odihneasca zece minute.

Dupa acest timp, ia pe palme putina faina si imparte aluatul in 6 parti egale.

Din fiecare bucata de aluat se fac cate un papanas. Ia una din cele sase bucati de aluat si modeleaza atat cerculetul care vine jos, cat si biluta sau motul care se pune deasupra.

Pentru a praji papanasii, incinge ulei intr-o cratita.

Prajeste pe rand papanasii la foc mediu pentru 2-3 minute pe fiecare parte sau pana cand se vor rumeni frumos.

Aseaza papanasii prajiti pe un prosop de bucatarie ca sa se scurga excesul de ulei.

Cand ai terminat de prajit, papanasii se decoreaza.

Pentru inceput pune smantana pe fiecare papanas in parte. Peste smantana pune dulceata.

Aseaza biluta si pune si peste ea smantana si dulceata.

Se poate folosi orice fel de dulceata doriti.

 

 

Related posts

Înturnatul, mâncare specifică satelor pastorale de pe Valea Sebeşului

admin

Din lipitor de afise……..postac pe FACEBOOK

admin

„VREAU SA FIU PRIMAR! ” – intre promisiune si realizari

admin

Leave a Comment