No menu items!

Palic – SERBIA

Lacul Palić se află la doar 8 km de Subotica şi este un loc ideal pentru cei care vor să se bucure de aer curat, de o plimbare în natură şi poate şi de câteva sporturi pe apă. Parcul, grădina zoologică, micile palate, plajele şi terasa suspendată pe apă fac deliciul acestui loc minunat.

Legendele din jurul lacului susţin că acesta ar fi ce a mai rămas din Marea Panonică sau că s-ar fi format din lacrimile unui păstor, pe nume Paul, care şi-ar fi pierdut turma de oi aici.

Subotica a fost o revelație. Un oraș frumos și prietenos, de care ne-am îndrăgostit instant.

Centrul e plin de cladiri vechi, construite in stil Art Nouveau iar copacii formeaza bolți peste străzi. De departe cea mai frumoasă clădire e Primăria.

În rest ce să mai spun: lume amabilă, buni vorbitori de engleză (chiar foarte buni multi dintre tineri). Sunt destul de multe locuri unde nu se poate plăti cu cardul. In unele acceptă euro, așa ca pregatiți euro mai marunți și eventual cumpărați și câțiva dinari. Case de schimb valutar sunt prin tot felul de magazine gen ABC, nu întotdeauna cu sigla la vedere, întrebati localnicii. Preturi foarte rezonabile.

Articolul precedentLacul OHRID – MACEDONIA

Related Stories

spot_img

Discover

Lacul OHRID – MACEDONIA

Orasul Ohrid in care se afla lacul cu acelasi nume este unul autentic, o...

Palatul Schönnbrunn

Fosta reşedinţă de vară a Habsburgilor se remarcă prin încăperile imperiale fastuoase şi o...

Popular Categories

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.